AnaVasilescu.ro - Books & Movies

Jurnal de ghetou - Miriam Korber-Bercovici

20181230 jurnal de ghetou

In spatele fiecarei coperti este o lume care abia asteapta sa fie descoperita. Iti poti face prieteni, chiar si dusmani, dar cel mai bun remediu pentru plictiseala este cartea. Imi aduc aminte de copilarie cand eram fortati sa invatam diferite notiuni / date/ informatii si cat de anoste mi se pareau si cat de simplu era ca acelea sa fie incluse in diverse povesti. Desigur, nu se poate aplica in toate domeniile, dar istoria este cel mai bun exemplu.

In octombrie am citit doua carti unde Tatiana de Rosnay cat si Luca Di Fulvio, au ca subiect central evreii. Evreii au avut soarta grea inca din secolul al XVI –lea ( 1516 ) asa cum am vazut in cartea Fata care a atins cerul, dar adevarata lor trauma a inceput o data cu Holocaustul. Ieri mi-am petrecut ziua citind Jurnal de ghetou de Miriam Korber-Bercovici pentru ca si noi, romanii, am avut evreii nostri care au suferit excesiv de mult din cauza acelor vremuri. A trecut mai mult de jumatate de secol de la acele intamplari, dar este un subiect care nu trebuie uitat. Ghetourile si lagarele, cat si deportarile evreilor in Transnistria, fie sunt total negate sau, daca sunt admise, sunt considerate ca un incident neplacut despre care ar fi bine sa uitam.

Miriam Korber-Bercovici, supravietuitoare a Holocaustului, a simtit inca din 1940 prima lectie a umilintei cand a fost exclusa din invatamantul de stat, desi inca din primii ani de scoala i se spusesera ca nu trebuie sa fie prima ci a doua sau chiar a treia, sa nu mai iasa in fata. In 1941, la varsta de 18 ani, impreuna cu parintii, sora si bunicii a primit vestea ca in 24 de ore sa elibereze casa si sa se indrepte catre Gara de Est din Campulung. Singurele bagaje pe care ea le-a luat au fost: un jurnal cu coperti maro pe care il primise de la un baiat pe care il placea impreuna cu transcriptul pentru pian al Baladei lui Ciprian Porumbescu.

"Ne obisnuim si cu raul, dar ne amintim cand era bine si asta doare rau de tot!"

Insemnarile ei din ghetou se refera la amanuntele cotidiene dintr-un ghetou "bun", viata intr-un spatiu limitat, practic fara vreun mijloc de subzistenta in afara celor pe care le-au putut lua cu ei, locuind in casele putinilor evrei localnici sau la ucranieni omenosi care au vrut sa primeasca evrei, omenosi, dar cereau o chirie exorbitanta. In jurnalul ei putem vedea starea de deznadejde, de depresie. Scopul celor care ii deportasera fiind, cel mai probabil, dezumanizarea lor ca sa isi piarda respectul pentru ei insisi. Camerele erau suprapopulate, cu pamant pe jos, fara incalzire, luminata in cel mai bun caz cu un opait. Insemnarile ei nu cuprind acuzatii directe sau ceva similar de frica unor eventuale repercursiuni care ar fi putut fi foarte severe. 

"Ne mancam unii pe altii, numai din lipsa de ocupatie."

Jurnalul ei se opreste in octombrie 1943, caci dupa ce tatal ei a fost prins si dus intr-un lagar de munca fortata, nu a mai avut taria de a scrie. In mai 1944 s-a intors pe jos in Romania, in prima zi a mers 18 km, mama si sora urmand sa vina acasa doua luni mai tarziu. In urma acestei experiente a ramas cu sechele psihice ( cosmaruri si insomni ) si la indemnul unui phsiolog s-a dus sa revada Djurinul si Moghilau, cimitirele de acolo si gropile comune in care se odihnesc osemintele bunicilor dragi care si azi o mai cheama. La intoarcerea in tara, a trecut pe la sora si mama sa si atunci a aflat ca ele luasera cu ele si jurnalul ei si astfel, datorita lor, noi astazi putem cunoastea o parte din suferintele lor. 

"[...] vantul, oricat e de puternic, nu poate inabusi, vointa omului de a trai."

Editura: Curtea Veche

Nu uita: fii realist, doreste-ti mereu imposibilul!


Ana Vasilescu

Website anavasilescu.ro

"Fii realist. Dorește-ți mereu imposibilul..."

Lasă un comentariu