AnaVasilescu.ro - Variety

Scriere reflexiva

 20160831 scriere reflexiva

A fost o vreme cand multe persoane din jurul meu ma intrebau ce fac eu la spital, eu care am studiat Jurnalismul si care aveam capul plin de tehnici de presa, de secretariat de redactie, tehnici de lucru in productia de radio si televiziune. Tabloul clinic pe care il vedeam zilnic era cam asa: tipete ale copiilor, urlete cu rost dar si foarte multe fara rost, parinti isterici care isi doreau sa isi vada odraslele vindecate , dar fara sa te atingi de ele, o imagine pentru care nu fusesem pregatita.

Toata lumea stie ca la doctor ai de asteptat, mai ales cand specialitatea lui e chirurgie si ortopedie pediatrica. Fiind cadru medical (fara studii medicale), le spuneam adesea parintilor ca trebuie sa aiba rabdare. Mi se raspundea cu apostrofari si gesticulatii pline de nervozitate.


Dupa o astfel de zi, seara am inceput sa simt o durere crancena. O simteam in corpul meu, dar nu imi dadeam seama de unde porneste. Neputinta incerca sa imi imobilizeze ratiunea. Nu voiam sa ajung la spital, stiam ce ma asteapta: ore in sir de asteptare pana iti vine randul sa te consulte doctorul, priviri reci ale asistentelor din cauza volumului mare de lucru. Incercam sa ma linistesc, dar durerea nu-mi dadea voie. Temandu-ma sa nu am ceva foarte grav, am inceput sa ma indrept catre spital. Simteam cum acele apostrofari si gesticulatii ale insotitorilor se intorc impotriva mea. Acest gand m-a determinat sa ma indrept catre Spitalul de Pediatrie Pitesti in loc de Spitalul Judetean de Urgenta Arges. Cand am ajuns in sectie, unde lucram de ceva timp, asistenta de serviciu a chemat medicul de garda care a sosit in cateva minute. Fata lui blanda si faptul ca stiam cum “lucreaza” cu pacientii m-a linistit. Aveam nevoie de o ecografie pentru a confirma ceea ce suspecta. Doamna doctor de acolo nu a fost la fel de serviabila ca medicului de garda, lasandu-ma sa astept o perioada de timp. Asistenta care ma insotea, a insistat sa ma consulte spunandu-i ca sunt colega cu ea. Mi-a facut ecografia, vizibil deranjata, vezica urinara fiind inculpata. A urmat tratamentul injectabil si perfuzii intravenoase. Dupa prima perfuzie simtinda-ma deja mai bine, domnul doctor de garda m-a intrebat daca sunt ca toti ceilalti pacienti: cum se simt mai bine, cum vor sa plece acasa, chiar daca nu sunt vindecati. Mi-am urmat tratamentul ad litteram.

Nu uita: fii realist, doreste-ti mereu imposibilul!

Ad


 1983,    Variety
Ana Vasilescu

Website anavasilescu.ro

"Fii realist. Dorește-ți mereu imposibilul..."

Lasă un comentariu