AnaVasilescu.ro - Variety

5 greșeli pe care le facem atunci când decorăm holul

20201020 fabrica de profile

Holurile reprezintă culoarele de trecere dintr-o încăpere a casei în alta ori spațiul de legătură între exteriorul și interiorul locuinței. Când vine vorba despre amenajare, acestea sunt, de multe ori, neglijate, ceea ce duce la un decor incomplet și dezechilibrat. Nu trebuie neapărat să fie cea mai bine decorată cameră din locuință, dar este recomandat să producă un efect estetic echilibrat.  Din fericire, exista soluții eficiente pentru orice spațiu, iar dacă ții cont de sfaturile specialiștilor, vei putea crea o imagine de ansamblu primitoare, potrivită cu restul casei. În continuare, vei găsi marile greșeli pe care e bine să le eviți atunci cand dorim să pornim în amenajarea holului.

  1. Alegerea unei podele în culori deschise - chiar dacă le vei spune tuturor oaspeților tăi să scoată încălțămintea când intră pe hol, podeaua tot se va murdări. În funcție de cât trafic va avea holul tău, ai câteva soluții. Nu alege plăci de gresie sau parchet de culoare deschisă sau laminate, ci podele din lemn închis la culoare sau plăci cu model. Urmele de tălpi nu se vor vedea atât de repede și vor fi ușor de curățat și aspirat.
  2. Depozitarea necorespunzătoare a pantofilor, paltoanelor și dezordinea în general. Pantofii este bine să fie aranjați într-un dulap, nu lăsați la întâmplare pe hol. Este recomandat să te asiguri că există suficient spațiu de depozitare, atât pentru încălțămintea membrilor familiei, cât și pentru oaspeții care vor veni. O idee bună este să folosești o băncuță cu un spațiu de depozitare a încălțămintei pentru a-i încuraja pe oaspeți să își lase pantofii la ușă. Mai mult, pentru a nu aduna munți de paltoane în hol, montează cât mai multe cârlige în care oaspeții să își lase îmbrăcămintea groasă.
  3. Un hol mic nu înseamnă un hol plictisitor, nici nu este bine să rămâi la ideea de hol văruit în alb pentru a-l face să pară mai luminos. Experții în domeniu ne sfătuiesc sa experimentam tonuri si culori care pot aduce și luminozitate. Dacă vei alege culoarea galbenă vei putea crea o atmosferă primitoare și vibrantă. Totuși, dacă galbenul nu îți pare o idee bună, alege câteva accesorii îndrăznețe precum ar fi un cuier sau o băncuță care să creeze același mood sau brâuri decorative inspirate de modele și motive tradiționale!
  4. Iluminarea slabă a holului - un hol întunecos poate fi transformat într-unul vesel și strălucitor cu ajutorul iluminării corespunzătoare. Iluminarea cu ajutorul unei scafe poate să pună în evidență tavanul și conferă, în același timp, senzația de spațiu mărit.
  5. Folosirea tapetului sau a unei vopsele greu de curățat - această încăpere de trafic intens are nevoie de o vopsea ușor de șters și spălat pentru a scăpa de urmele de palme sau degete.

Un secret de amenajare a unui hol mic constă în folosirea oglinzilor mari sau medii, care vor crea o iluzie vizuală de mai mult spațiu. Poți monta rafturi pentru chei iar pentru a-l face fi cât mai primitor și nu uita să te folosești de și puterea magică a unor profile decorative pentru interior care să-i dea un stil aparte.


 132,    Variety
Ana Vasilescu

Website anavasilescu.ro

"Fii realist. Dorește-ți mereu imposibilul..."

Lasă un comentariu